9. Peace Starts With(in) A Silent Heart

RO:
Am tot scris despre problemele acestui loc cu gândul că menţionarea lor poate fi un pas spre a le rezolva. Am scris pentru că le aveam în minte. Am vrut de exemplu să arăt cum peste tot sunt lacăte şi, în plus, lacăte fără chei. Sau cum era o grădină... o grădinuţă, să nu-i zic grădiniţă că nu era cu copii, şi cum nu mai este. Şi apoi când am ajuns şi la oameni, la fumătorii şi telefoniştii de zi cu zi şi minut cu minut, mi-am dat seama de un lucru esenţial: că eu i-am creat. Ieri erau buluc pe scară dar nu i-am fotografiat. Pentru că aşa se înmulţesc, prin atenţia pe care le-o acorzi. Cred că şi grădina a dispărut tot din cauza mea... nu ştiu cum dar ştiu că orice o afecta pe ea mă afecta şi pe mine. Iar natura nu are memorie, dar eu am şi ţineam minte răul. Începusem să nu mă mai bucur decât în scurtele momente când totul era acoperit cu zăpadă şi nu mai treceau nici maşini, nici oameni, ca în poza de sus, dar asta nu însemna decât câteva zile în anumiţi ani, nu în fiecare an. Şi de fapt, oricum, prefer vegetaţia, nu era nici asta dorinţa mea ci răul cel mai mic (ca la vot). E suficient să fie un singur aspect pozitiv pentru a-l înmulţi - ca sămânţa de muştar care se face pom în inimile noastre de vin păsările şi ne cântă. Şi sunt chiar mai multe. Pornind de la situaţia actuală şi anume transformarea apartamentului în galerie. Acum pregătim primul eveniment, pe curând!

EN:
I have written about the problems of this place, thinking that mentioning them may be a step towards solving them. I wrote because I had them in my mind. For example, I wanted to show how locks are everywhere and, moreover, keyless locks. Or how there was a garden ... a small garden, and how there is not anymore. And then when I arrived at people, smokers and phone addicted people, an every minute pollution of the place, I realized a crucial thing: that I created them. Yesterday they were crowded on the ladder but I did not photograph them. Because that's how they multiply, by the attention given to them. I think the garden has also disappeared because of me ... I do not know how but I know that anything that affected it was affecting me as well. And nature has no memory, but I do and I was remembering the evil. I was beginning to enjoy only the short moments when everything was covered with snow and no cars or people passed by, like in the picture above, but that was only a few days in some years, not every year. And in fact, anyway, I prefer vegetation, it was not my desire but the smallest evil (as at the vote). It's enough to find just one positive aspect to multiply it - like the mustard seed that grows into a tree, and birds come and make nests in its branches. And there are even more. Starting from the current situation, namely the transformation of the apartment into the gallery. Now we are preparing the first event, see you!

8. Intrare scara B

Deunăzi am mai bifat o veche tristeţe "braziliană" că m-au scos din casă Delicvenţii. Nu sunt probabil decât nişte salariaţi obişnuiţi, acum se angajează hipsteri şi la primării, dar pentru mine a fost o uimire de când au apărut aceşti angajaţi la Enel, de nu mai ştiu câţi ani şi fiindcă asta îmi sugerează felul lor de a arăta, hăhăi, telefonie şi fumat în turmă la orice oră din zi şi din noapte, vârsta potrivită pentru "casa de corecţie"... i-am poreclit astfel şi îi prezint şi aici, că fac parte din stradă. Poate nu sunt cei mai reprezentativi, lipseşte cel cu băsmăluţă neagră, cred că singurul pe care l-am identificat întrucât de obicei nu îi văd, ci doar îi aud. Şi asta m-a şi scos din minţi. Mă trezeau la 3, la 4, la 5 dimineaţa, nici de sărbători, de Paşti, nu plecau, nu era Paşti pentru ei, pur şi simplu. Deci, ca imagine nu sunt deosebiţi, obişnuiţii fumători de la intrări, sunt poate de înregistrat (continue hăhăieli de cretini - şi nici asta nu e deosebit, ci programul continuu! de câţiva ani).


Tristeţea e un acces interzis deja menţionat, o poartă ce... poartă şi ea lacăt poate tot din strămoşi şi nu strămoşii sunt de vină pentru ocolurile noastre prezente, ci faptul că unora le convine iar ceilalţi nu zic nimic. Dacă sunt porţi, e pentru că nu sunt ziduri. Oamenii fac ziduri şi din porţi.

În spate se vede scara Enelului unde "delicventele" par absolut normale şi civilizate.

Când le-am auzit din nou avalanşa erau mai mulţi şi când m-am uitat pe geam mi s-a părut o adunătură impresionantă, am fost dezamăgită când am ajuns afară cu aparatul dar măcar am bifat lacătul numărul 4. Adevărul e că e suficient uneori să fie cineva care să vorbească logoreic la mobil.

7. Gărduţ marca ADP (înregistrată)

După cum menţionam la începutul acestui blog, ADP n-a mai avut chef să refacă gardul viu (de vreo 11 ani). Ce şi-au zis ei, le punem nişte grătărele de metal că din astea ne-au ieşit în plus la recolta de contractări ale muşchilor superiori şi când o face plopul pere, o face şi zgardenia noastră nişte frunzişoare de metal, aşa, nişte ţepi precum cactuşii - că n-o să fie şi oamenii de plastic? Cred că au filozofat mult, în orice caz. Şi când au ajuns la portiţă, încă mai filozofau...

6. Toate-s vechi (la Enel)

Lucrarea de reasfaltare s-a petrecut cu bine. După ce am vorbit cu şeful echipei mi-am dat seama că aşa va fi, erau şi muncitori foarte de treabă (treabă rapidă, cred că şi bine făcută, momentan nu mai am decât poze de dinaintea finalizării, din septembrie, când am ieşit cu aparatul şi i-am luat la trei-păzeşte). N-au lăsat mizerii şi mai ales (asta s-a datorat unei neobişnuite conjuncturi astrale) nu a fost tăiat copacul dintre ale cărui rădăcini una era un pic inconvenabilă. Ei l-au semnalat, rădăcina a fost cumva "netezită" şi viaţa a continuat să curgă prin trunchiul vecin cu toată rana, cu tot amestecul "mortuar". Am aflat însă cu ocazia asta că minunile de deluşoare datorate copacilor rădăcinoşi plantaţi pe marginea trotuarelor de pe Washington, una din bucuriile copilăriei mele, n-au rezistat ultimelor ordine de înregimentare. Să le fie asfaltul uşor.

Adevăratele "deranjamente" au revenit abia după ce am avut în sfârşit trotuarul repus cu noua bordură giugiuc. De unde? De la Enel, desigur, vechiul vecin de pe vremea când se chema IDEB şi avea aceleaşi echipaje zgubilitice, aceleaşi... de fapt alte, alte dube dar la fel de pornite pe poluare şi aceiaşi, pardon, alţi şefi, servitori, bodyguarzi dar la fel de - popa-prostu', tranca-fleanca, fum-surcele, burtă revărsată peste nădragi... pe care nu i-am tras în poză că nu am mai avut chef de înnoroirea lor zilnică dar cert e că s-au pus pe "modernizat". Da, prin nişte tuburi portocalii de plastic au turnat toate gunoaiele pe care le aveau la etajul al doilea şi zilnic li s-au servit găleţi trase pe sfoară cu praf, nisip, CM nuştiucât... ca să înlocuiască ce s-a scos. Pentru transportarea gunoaielor mai departe au angajat o... grupare (nu chiar echipă) de romi (care aveau ceva mai mult bun simţ când aflau că vizavi mai locuiesc nişte oameni decât funcţionarii cărora ştiind deja acest detaliu li se fâlfâie). Vechile cadre maro ale geamurilor sunt treptat înlocuite cu unele albe (se termopanizează şi sus). Deci asta e marea mize...modernizare despre care mi-a vorbit în vară unul din agenţii securităţii lor de Doamne-ajută, din aceştia care numai că nu îşi rod unghiile de la picioare de plictiseală stând toată ziua în faţa intrării; nu mai ştiu de la ce am intrat în vorbă, cred că venind spre casă le-am tras o săpuneală zdravănă şi-au mărturisit. Mi-au zis ceva ce părea o veste nemaipomenită, că pe electricieni i-au mutat la Grozăveşti. (Uraaa!!!) Şi atunci, aici se desfiinţează? A, nu, se modernizează.

Astfel încât... va urma.

5. Surpriza din 21 septembrie

Un simplu exemplu de gândire adultă stupidă e reasfaltarea frecventă din Bucureşti. Praf, mizerie, zone verzi devenite deşertice, dar bordurile, cimentul şi asfaltul nu sunt niciodată destule şi destul de bune ca să nu fie iar şi iar înlocuite. Bicamere să fie. Se decopertează, se recopertează, muncitorii fumează de zor şi apoi 3 zile sau 3 luni lucrarea se opreşte şi rămâne "şantier în lucru".

Numai încă un rând de borduri la şi aşa îngustul trotuar n-aş fi crezut să le dea în minte că "trebuie". Trotuarul nici măcar nu era stricat ca să-l decoperteze şi să-l înlocuiască. La doi paşi în schimb e aleea blocului distrusă în mod natural de ani de zile, iar de asta nu se ocupă nimeni.

Ne uităm pe fereastră cum ne-au distrus trotuarul bun. Ieri. Azi n-au mai făcut nimic.

Am ieşit afară să mai fac nişte poze... prima e neclară dar puteţi admira stiva de borduri pe care le vor alinia între trotuar şi grădină (să-i zicem grădină).

Asta a ieşit chiar bine, "arta gratis"... nu, mersi.

Am vrut să vă mai arăt/ să reţin... documentez şi cu poze din locul unde au început re...branduirea dar a început ploaia.

4. Finlanda - Brazilia, 0 - 0

Da, asta e situaţia, mi-a făcut plăcere să mai fac nişte poze ieri după-amiază. O doamnă care îşi parca maşina m-a abordat cu "Pot să ştiu şi eu ce fotografiaţi?". "Tot ce văd", i-am zis. Dar n-a înţeles. Pe un fotograf, fie el şi paparazzo, nu-l întrerupi aşa, că nu vrei tu să apari în poză - acum, când toată lumea pozează şi filmează cu telefoanele... îi respecţi concentrarea, cel puţin dacă are aparat profesionist. Zic şi eu. În glumă.

Păi, care e situaţia? Aceea că orice aurolac poate sări acest zid dintre Strada Finlanda şi curtea interioară comună a blocurilor de pe Iancu de Hunedoara şi Braziliei care au împreună aceeaşi asociaţie de proprietari, dar eu vreau să am o cheie de la una din acele portiţe pentru pietoni. Am înţeles că poarta de maşini e nefuncţională din cauza lipsei locurilor de parcare şi chiar mă bucur că nu e vânzoleala şi mai mare, e suficientă. Dar mai sunt, vedeţi în poze, două porţi mici. Una cu lacăt şi una încuiată, ale căror chei sunt păzite de un balaur. E şi un zvon cu proprietarul maşinii din dreptul porţii care le-ar fi confiscat pe toate cu de la sine putere, doar un zvon pentru mine deocamdată. Clar e că lumea s-a obişnuit cu accesul interzis şi vecinii cu care am vorbit deja despre propunerea mea nici nu ştiau că mai sunt două porţi de pietoni. Pur şi simplu nu ştiau ce e acolo, sub nasul lor. Iar eu m-am întrebat mereu, timid şi în treacăt am întrebat şi la administraţie mai demult, de ce nu putem folosi în mod civilizat o portiţă.

3. Gărduţul

Asta e situaţia în acest moment: uscăciune. Taxiurile sunt ceva mai nou... poate au aflat că avem un spaţiu de galerie. Dar încă nu e îmbulzeală, mai odihniţi-vă! Aşa că acesta e mai curând un articol "no comment". Unul în care am ţinut să etichetez Enelul (clădirea de vizavi îi aparţine), Administraţia Domeniului Public a sectorului 1 şi asociaţia noastră de proprietari... ar trebui... să-i spun pe nume.

Tot e bine faţă de o perioadă de câţiva ani când fâşia asta de pământ era loc de aruncat gunoaie. Nu ştiu prin ce minune acum nu mai aruncă. Mai cade câte unui vecin superior o cutie de bere, o cutie de carton, nişte coji de roşii, nişte mucuri de ţigări... e gunoiul minimal.

Era un vecin pe vremuri, domnul Maftei, care se ocupa de grădină şi când m-am mutat aici am crezut că e grădinarul blocului! A murit de mai mulţi ani, nu ştiu dacă a apucat prăpădul. În dreptul scării sale, oricum, se mai păstrează o parte din gardul viu, poate că Enelul nu avea cablurile până acolo. Sau poate în semn de omagiu.

2. Spaţiul blocajelor

Mi-am amintit puţin după ce am publicat prima postare că mai e o încuietoare, relativ nouă, în blocul nostru, o uşă de fier care o dublează pe cea veche de lemn, pe culoarul de la subsol al boxelor pline cu vechituri... o uşă care se pare că o împiedică pe femeia de serviciu să ne facă curat şi acolo, drept care s-a adunat o mare mizerie de praf, pânze de păianjen şi stagnează acolo o grămadă gata adunată ca pentru a fi scoasă dar fiind de luni de zile, ne-am obişnuit cu ea ca şi cu o "instalaţie". Pentru această mizerie pe care nu ne-o va fura nimeni mi-am luat o măturică de paie acum câteva săptămâni... şi voi reveni la capitol după ce mai dau o raită pe acolo.

Aşadar: separeul metalic de la boxă, terasele inaccesibile, 2 din cele 3 intrări în curtea blocului blocate (acum descopăr înrudirea semantică), plus uşile care închid culoarele fiecărui etaj despre care se miră musafirii mei, mai ales că avem de câţiva ani şi interfon la... prima intrare. În timp ce gardul viu din faţa blocului a dispărut pe porţiuni de când cu o mare săpătură a celor de la Enel şi a fost suplinit, parcă în batjocură, cu un gărduţ metalic care nu e bun decât să se mai aşeze pe el cei ce-şi consumă cu râvnă nu minutele, ci orele de abonament telefonic - plus pachetele de "Fumatul ucide", în faţa ferestrelor noastre. Deci... nu chiar gard şi deloc viu.

Încă nu am făcut poze la ce-i acum, în afară de splendoarea forsiţiilor din primăvară nu m-a mai inspirat nimic. Dar până le voi face la modul documentar cel puţin, vă mai prezint... the way it was.

Deduc acum din aceste documente foto că marea lucrare de distrugere s-a petrecut între 2005 şi 2007, când încă mai rămăseseră câteva nuiele din fostul gard. Apoi au dispărut treptat şi acestea, oricum nu prea mai înverzeau. Să nu credeţi că n-am făcut nimic, au trecut 3 rânduri de administratori pe care i-am pisat cu problema asta şi îmi răspundeau că ADP-ul a fost sesizat şi a promis că va veni - ba la primăvară, ba la toamnă, iar la primăvară, iar la... Paştele acela care poate fi al oricărei rase de vietăţi numai umane ca să te-nţelegi cu ei, nu.

Şi, apropo de Sesam - nu e vorba de a intra într-un alt spaţiu, mai nu ştiu cum. Ci de însăşi posibilitatea de a folosi spaţiul... mai bine. (De-abia aştept să vă prezint şi zidul care, cred câţiva locatari mai conservatori, să le zicem, îi împiedică pe "aurolaci" să le vandalizeze maşinile. Îl sare şi o fată mică de statură, în fustă şi cu sacoşe cu tot dacă n-are chef să ocolească mereu blocul ca fraiera.)

1. Sesam, descuie-te!

Când m-am mutat aici era o grădină frumoasă...
Pentru asta voi scrie un blog întreg. Nu pentru trecut, ci pentru prezent.

Dar având în vedere că ACEASTĂ GRĂDINĂ a fost de mai mulţi ani distrusă de Enel, iar ADP-ul nu ţin minte să-şi fi vizitat terenul (mă atenţiona un vecin când strângeam gunoaiele de sub fereastră că s-ar putea să-i deranjeze pe cei de la ADP că... lucrez pe proprietatea lor) pentru altceva decât ca să "toaleteze" (să ne lase adică şi fără puţina verdeaţă rămasă), pământul nisipos şi cimentul crăpat pot să mai aştepte o postare de blog. Fiindcă azi vreau să scriu despre garduri şi porţi închise. Întrucât ieri am reluat discuţia cu vecinii despre trecerea noastră dinspre Brazilia spre Finlanda, frumoasa geografie aiuristică a cartierului. Întrucât cunosc multe treceri blocate ce ar fi putut fi minunate scurtături şi grădini înjumătăţite ce-mi aminteau raiul... ca apoi să devină parcele, proprietăţi, locuri comune sau cum li s-ar mai putea spune. Uneori e necesar, alteori însă: nu!

Ştiţi ce vreau să vă zic de fapt? Concluzia. Vreau să ajung direct la concluzie: nimic nu e veşnic, totul se schimbă. Pământul va înflori din nou şi lacătele ruginite vor cădea. Chiar dacă aşa aţi moştenit "din străbuni", cum mi-a zis un vecin... că şi eu săream micul zid cu tata când veneam la bunici... asta nu înseamnă că vreau să-l sar toată viaţa din nostalgie, ci măcar să stea porţile închise, dar să-mi dea şi mie o cheie.

Înainte ca propunerea mea cu cheile să ajungă însă în plen, m-am trezit admonestată de preşedinta asociaţiei de locatari ca de profesoara de română din liceu, să stau cuminte în bancă şi să tac. "Vă garantez că din 20 de chei care se vor da proprietarilor, chiar dacă dvs. veţi fi conştiincioasă şi veţi încuia poarta, ceilalţi 19 o vor lăsa deschisă." Păi, dar, grăbindu-mă aseară nu v-am mai zis că aşa nu trebuie să ne daţi chei nici de la boxă, vă daţi seama ce comori sunt acolo? Dacă din 20 unul singur uită să încuie!? Şi mai e ceva. Nici pe terasa blocului nu avem acces - are cineva un penthouse la etajul 3? O chestiune pe care nici nu am mai abordat-o pentru că m-am obişnuit deja, cam prea tare, la fel ca şi ceilalţi, cu porţile încuiate.